Maramureşul este un colţ de rai, cu oameni primitori, harnici şi cu frică de Dumnezeu, care au ştiut să nu se înstrăineze de obiceiuri şi de tradiţii.
Păstrate încă de pe vremea strămoşilor noştri, obiceiurile şi tradiţiile, credinţa redată prin bisericile vechi din lemn, casele maramureşenilor cu ferestre cât palma şi acoperite cu draniţe, porţile sculptate în lemn care au în centru simbolul soarelui, horile, jocul şi costumul popular specific sărbătorilor reprezintă tezaurul nostru cel mai de preţ pe care avem datoria sfântă a-l păstra aşa cum se cuvine şi de a-l lăsa drept moştenire copiilor noştri.
Urmând exemplul străbunilor, Ansamblul “Flori de Maramureş”al Liceului Tehnologic Forestier din Sighetu Marmaţiei (înfiinţat în noiembrie 2011), condus de dl. profesor Sas Ştefan, din dragoste pentru meleagurile natale promovează obiceiurile şi tradiţiile din satele de pe Valea Izei şi Marei (dincolo de Munţii Gutâi- zona dacilor liberi), conştienţi fiind de importanţa păstrării şi cultivării gustului pentru valorile autentice ale culturii populare tradiţionale.
Începând cu obiceiurile şi tradiţiile ce ţin de evenimentele importante din viaţa omului (recent au prezentat la Muzeul Satului din Sighetu Marmaţiei o nuntă tradiţională din Maramureş), continuând cu frumoasele costume populare pe care le îmbracă atât în zilele de sărbătoare şi nu numai (la cosit, la strâns fân, la săpat etc.), şi terminând cu colindele, horile, învârtitele şi strigăturile nelipsite de la aceste datini. Mărturie stau numeroasele premii şi distincţii obţinute de elevii noştri la concursurile şi festivalurile folclorice la care au participat. Dintre acestea amintim:
v 17-18 decembrie 2011 – Festivalul datinilor de iarnă pentru copii “Cum e datina străbună”, Sighetu Marmaţiei – Premiul I
v 8 decembrie 2011 – Festivalul interjudeţean de colinde “Datini şi obiceiuri din străbuni lăsate”, Cluj-Napoca – Premiul III
v 20 decembrie 2011– Crăciun în Maramureş, Baia Mare, jud. Maramureş – Marele premiu Totodată menţionăm faptul că la Inspectoratul Şcolar Maramureş, la Muzeul Satului din Baia Mare şi la eMaramureşTV, coconii noştri au colindat şi au jucat recreând atmosfera de sărbătoare.
v 18-22 aprilie 2012 – Festivalul Internaţional de Folclor pentru copii – “Am fost ş-om fi”, Sighetu Marmaţiei, jud. Maramureş – Premiu pentru debut
v 28-29 aprilie 2012 – Festival-concurs naţional de dans “În paşi de dans”, Alexandria, jud. Teleorman – Dintre cele 45 de formaţii din Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova, Rusia şi România (Turnu Măgurele, Alexandria, Buzău, Corabia, Vâlcea, Roşiorii de Vede, Brăila, Botoşani, Timişoara, Hunedoara) ansamblul nostru s-a detaşat câştigând Premiul special al juriului & Trofeul festivalului pentru autenticitate, fiind singura formaţie care a cântat live.
v 20 mai 2012 – Festivalul interjudetean -“Mândră floare de pe Iza”, Şieu, jud. Maramureş – Invitaţi de onoare
v 27 mai 2012 – Festivalul concurs–“Mândru-i danţu pe la noi”, Recea, jud. Maramureş– Menţiune
v 15 iunie 2012 – “Sighetenii au talent”, Sighetu Marmaţiei, jud. Maramureş – secţiunea interpretare muzicală – Diplomă de participare
v iunie 2012 “Românii au talent”, Cluj – Napoca – Din cei 700 de concurenţi prezenţi s-au calificat 22 printre care şi ansamblul nostru.
v 2 noiembrie 2012 – Festivalul folcloric cu participare internaţională – “Gugulan cu car cu mere”, Caransebeş, jud. Caraş- Severin. La festival au participat în jur de 600 de elevi (pe nivele de vârstă: preşcolar, primar, gimnazial şi liceal, ), atât de la şcolile din ţară, cât şi din străinătate (Ungaria, Republica Moldova, Muntenegru, Serbia etc).
- Premiul II – secţiunea ansamblu, coordonatori prof. Sas Stefan & prof. Batin Anuţa
- Premiul I – secţiunea instrumentist – Bumbar Cristian (cls. a IX-a C), coordonator prof. Mihali Adelina
- Premiul II– secţiunea instrumentist – Ciceu Nicu (cls. a XII-a F), coordonator prof. Mihali Adelina
- Premiul II– secţiunea solist vocal– Demean Livia (cls. a X-a A), coordonator prof. Roman Maria
- Premiul III– secţiunea solist vocal – Ardelean Cristina (cls. a XI-a F), coordonator prof. Roman Maria
v 6 decembrie 2012 Balul Bobocilor de la Liceul Tehnologic Forestier, Sighetu Marmaţiei – În calitate de invitaţi de onoare, elevii noştri au prezentat o nuntă tradiţională din Maramureş
v 14-16 decembrie 2012 – Concursul Naţional de datini şi obiceiuri de iarnă “Cum e datina străbună”, Sighetu Marmaţiei, jud. Maramureş
- Premiul III – secţiunea simpozion – Hotico Andrei (cls. a XII-a E)
- Premiul III – secţiunea simpozion – Danci Alexandra (cls. a XII-a D)
v 14 decembrie 2012 – Festivalul interjudeţean de colinde “Datini şi obiceiuri din străbuni lăsate”, Cluj-Napoca – Din cei 20 de participanţi Ansamblul „Flori de Maramureş” a obţinut punctaj maxim (50 de puncte) – Marele premiu şi Trofeul festivalului
v Vineri, 16 decembrie 2012, membrii Ansamblului „Flori de Maramureş” al Liceului Tehnologic Forestier au distribuit peste 170 de pachete cu dulciuri şi fructe copiilor de la Centrul Maternal, dar şi bătrânilor asistaţi din cadrul Centrului pentru Persoane cu Dizabilităţi din oraşul nostru. Cadourile au fost cumpărate din banii rezultaţi în urma strângerii de fonduri organizate miercuri 14 decembrie, atât la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră, la sediul Finanţelor Publice, dar şi la Primăria Sighet unde au fost primiti de domnul primar Ovidiu Nemeş, cât şi în urma vânzării obiectelor artizanale de Crăciun confecţionate chiar de elevii noştri.
v 27 decembrie 2012 – Festivalul interjudeţean de Datini şi obiceiuri de iarnă, Sighetu Marmaţiei– Diplomă de participare
Nu ne rămâne decât să-i felicităm pentru reuşitele lor şi să-i îndemnăm să ducă cu mândrie mai departe moştenirea culturală şi spirituală primită de la străbuni.
Prof. Anuţa Batin